Doare cumplit,
Blocul de piatra
Ce priveste
neclintit
Spre infinit.
Un bloc de piatra
Rece, fara suflet
Ce sta tacut
Langa un mormant
umed.
Priveste tacut,
ingandurat
Sufletul cald ce a plecat.
Si doare…
Piatra se
intreaba:
-Cum e posibil,
-Cand sufletu-mi
e de piatra ?
Doare...din ce in
ce mai tare..
Cu fiecare
anotimp ce trece
Peste mormantul
rece...
Ce legatura
tainica poate lega
O piatra rece si
grea,
De umedul
mormant?
Tacere...Doar un
cuvant
A pus pecetea
grea,
Peste tacerea ce
a legat
Mormantul, de
piatra sa.
Durerea....
Nici vremea cu al
ei alai
Nu a putut
s-o-ndeparteze..
Nici ploile, nici
vantul, nici zapada
Cazute ani si ani
peste mormant
N-au reusit
sa stearga acest cuvant...
Durere.
Privita, nu era
decat o piatra
Ce sta de straja
tacutului mormant.
O piatra
ce-ncerca sa strige
Un nume...
Al celei din
mormant.
O piatra, ce
implora pe toti din cer
Sa reinvie...
Sa reinvie acel suflet cald
Ce-acum era
doar poezie...
O poezie
scris-acum pe piatra.
Poezie..
Intre o piatra
rece
Si-un suflet
efemer...
Si doare....doare
cumplit de tare
Cand piatra plage
Plange acel suflet care
A fost odata cald...
Si-acum…fara
suflare…
Si plage piatra
Strigandu-si
durerea catre cer..
Implora toti zei
stiuti si nestiuti
Sa redea viata
acelui suflet
Ce-acuma zace mut
Sub umedul pamant.
Striga,
implora, roaga!
Poate,
poate
O ploaie
calda, de vara
Mai poate
elibera acea gheara
Ce tine
strans si inclestat
Sufletul
cald ce-a fost odat`.
