Actorul de pantomimă

La colţ de stradă

Un actor

De pantomimă.

Pictat pe faţă-n alb şi negru

Fără vină.

Culege-o floare,

Desenează un soare...

Pe faţă...

Pictura-i râde, dar oare...

Sufletul lui, cum este?

Doare...

Culege stele

Să le ofere

La fete.

Şi tace.

Doar gesturi face...

Adună picături de rouă,

Şi face salbe.

Le oferă trecătorilor, sperând,

Într-o lume mai bună, nouă.

Spera că gesturile lui,

Să încălzească inima oricui.

Dar... inima lui...

Cine-o-ncalzeste?

Sufletul lui.....

Cine-l trezeşte...

La viaţă?

Speranţă...

Spera că prin gesturi mute,

Să împrumute,

De la cei ce privesc...

O picătură de viaţă,

Care să-i şteargă de pe faţă,

Pictura de gheaţă.

Şi pe buze să-i înflorească,

Un zâmbet adevărat

Nu acea mască.

Întinde mâinile

Cere-ajutor

Dar...

Nici un trecător

Nu-i întinde o mână

Să-l aduca-napoi....

În lumea lor...

În lumea oamenilor...

Să-l scoată din lumea tăcută

Unde-a fost aruncat fără vină...

Lumea... mută

A actorilor de pantomimă.

Aruncat

Obligat

Să poarte o mască.

Pictura nefirească

A bucuriei eterne.

Dar..

Sufletul lui geme.

Ţipă

După un zâmbet real!

După....un gest banal,

Care să-i şteargă de pe faţă

Lacrimile.

Ce curg  sub mască,

În picături de gheaţă.

Priveşte în jur,

Doar trecători,

Sau simpli spectatori

Ce-aplauda-n tăcere

Teatrul jucat de el

Fără plăcere.

Menit s-ascundă

A lui durere..

Himere...

Tăcere..

09 Mai 2013