Furtuna

Natura-i nebună,

Viaţa…la fel

Căci după vreme bună

Cerul se-acoperă cu…

Nori de furtună.

Natura se-agita,

Viaţa la fel,

Furtuna, suferinţa,

Nu mai sunt doar mister.

Perle de lacrimi

Ard un obraz,

Corpu-i copacul,

Într-un vânt de necaz…

Se-apleacă,

Aproape se frânge....

Marea vuieşte-n adâncuri,

Nebună...plânge,

Cu lacrimi de spumă,

Implorând soarele să lupte

Cu norii de furtună.

Catarge se-nclină,

Ameninţător,

Soarele se-ascunde,

Într-un spate de nor.

Vorbe şi şoapte,

Se pierd în noapte...

Se-ascund în tăcere

Într-un aprig dor..

Mări agitate

Ape fremătânde,

Suflete zbuciumate

Inimi sângerânde

Valuri...

Lovite cu putere de stânci,

Vieţi...

Izbite de aprige năluci,

Dar....Ca şi-ntr-o poveste,

Să-nvingă, ce-i frumos reuşeşte.

Soarele,

Risipeşte norii de furtună,

Dragostea,

Distruge-acea ură nebună.

Natura prinde viaţă

Viaţa prinde putere,

Tot ce-i frumos,

Acum, dreptul îşi cere.

Soarele străluceşte,

Chiar dogoreşte.

Viaţa-i frumoasă,

Pentru cel ce iubeşte.

Orice furtuna-şi are rostul ei

În viaţă,-n natură

Priveşte-o doar...dacă vrei.

De-i înţelegi rostul,

De-i înţelegi menirea...

Doar asa, prin ea...

Vei atinge-mplinirea...

07 Mai 2013