COLIND PENTRU MAMA

Colind pentru mama

Leru-i ler, florile dalbe,
Azi colindă îți închin,
Și din stele îți fac salbe,
Mamă,suflet drag, blajin.

Astăzi mă întorc acasă,
C-un colind, măicuta mea,
Tu, în ușă, bucuroasă,
Să m-aștepți iarăși, aș vrea.

Să mă strângi în brațe, tare,
Dorul greu să mi-l alini,
Eu,să-ți șterg lacrimi amare,
Ce-ți curg, din ochii blajini.

Și la fel ca altă dată,
Bradul,noi sa îl gătim,
Iar apoi, cu toții, roată,
Prin colinde să-l cinstim.

Mă intorc acasă, mamă,
Un colind ca să îți cânt,
Peste casă ninge iarnă,
Și prin curte suflă vânt.

Vine iar Crăciunul, mamă,
Acum casa e pustie,
Poza ta, e pusă-n ramă,
Sufletul ți-e veșnicie.

Astăzi cânt colinde care,
Împreună le cântam,
Și-mi doresc atât de tare,
Lângă mine să te am.

Leru-i ler, florile-s dalbe,
Azi colindă îți închin,
Și din stele îți fac salbe,
Mamă,suflet drag, blajin.Mona, 

24.noiembrie2013

Versul meu

Versul meu

 Versul meu nu-i poezie,
 E o lacrimă de dor,
 Izvorâtă pe vecie,
 Dintr-un suflet muritor.

 Doruri multe sunt pe lume,
 Au tot fost și vor mai fi,
 Suflete fără de nume,
 Ce în veci vor suferi.

 Am să cânt dorul și jalea,
 Lacrima mereu va curge,
 Atât timp cât nepăsarea,
 Inimi multe va tot frânge.

 Iubiri multe, ne-mplinite,
 Văd mereu în jurul meu,
 În cuvinte răzvrătite,
 Am să le invoc mereu.

 Chiar de bucuria mare,
 A pătruns în casa mea,
 Tot un dor, un of, o jale,
 Al meu vers va exprima.

 Nu-s poetă de renume,
 Și nu am să fiu vreodat`,
 Sunt un vers fără de nume,
 Pe-o hârtie, azi, brodat.

 Versul meu vă aparține,
 E în slujba omului,
 Cât voi fi pe-această lume,
 Călător,  umblând hai-hui.



 Mona.
 3 noiembrie2013

De ce ai promis....

De ce ai promis.... 

De ce ai promis, 
Azi un pradis, 
Raiul mult visat, 
Pe pământ lăsat. 

M-ai făcut să sper, 
Să cred în mister, 
În lumea de vis, 
Și in paradis... 

Și-am crezut curat, 
Și am tot sperat, 
C-o să fie bine... 
Am crezut în tine. 

Iubire ți-am dat, 
Sufletul mi-ai luat. 
L-ai ucis cu pietre, 
Fără de regrete. 

Oare nu te doare, 
Că sufletu-mi moare? 
Mi-l omori încet, 
Și mi-l iei din piept. 

M-ai promis un rai, 
Iadul tu mi-l dai, 
Oare până când, 
Am să rabd tăcând... 

Te rog, dragul meu, 
Cât mai pot și eu, 
Vino lângă mine, 
Să ne fie bine..... 


Mona.

2 Noiembrie 2013

Prima impresie

  Prima impresie
 
 De ce contează mereu prima ?
 M-am întrebat de-atâtea ori,
 Și-a cui mai poate fi iar vina,
 C-avem de-a face cu actori.
 
 Unii sunt muți, actori tăcuți,
 Privesc în jur cu ură, silă,
 Și ne-ntrebam din ce-s făcuți,
 De nu mai știu ce-i aia milă.
 
 Îi condamnăm fără de rost,
 Fără a ști a lor poveste,
 Ce s-a-ntamplat și ce au fost,
 De sufletul și-l împietrește.
 
 Alții-s exuberanți și plini de viață,
 Transformă totu-n parodie,
 Lumea, consideră că-i o paiață,
 Din paie-mprastiate pe hârtie.
 
 Dară sub masca grea a veseliei
 Nu vede nimeni sufletul ce-i plânge,
 Și pun cu toți, pe seama bucuriei,
 Lacrima ce pe față încet curge.
 
 Sunt alții...ce cu vorbe te alintă,
 Și te ridica-n slăvi cât pot,
 Ar face-orice în față să te mintă,
 Și pe la spate te înjunghie, atâta tot.
 
 Își spun prieteni, restul nu contează,
 În față îți zâmbesc adeseori,
 Și tot cu zâmbetul pe față te trădează,
 Apoi pictează scena în culori.
 
 Mă-ntreb acum, a cui e vina?
 Dacă greșit i-am judecat.
  A sorți, spunem, este mâna
 Sau...prima impresie-a contat.
 
 Aș vrea să nu greșesc vreodată,
 Și să condamn de la-nceput,
 Nu știu ce om a fost odată,
 Nici ce poveste a avut.
 

Mona,

31 Octombrie 2013

Hai-hui

Povestea dorului hai-hui, 
Umbland pe strada nimanui, 
Pe strada soarelui-rasare, 
Amor si dor, dulce visare. 

Si merg hai-hui, 
In miez de noapte, 
Pe strada dorului, 
Fara de soapte. 

Pribeaga sunt, 
Si fara nume, 
Umbland hai-hui, 
In asta lume. 

Hai-hui colind, 
Fara de veste, 
Urmand un gand, 
Dulce poveste. 

Povestea pasilor hai-hui, 
Ce cauta fara-ncetare, 
Spre implinirea visului, 
Iubirea-n lumea asta mare. 

Mona.

October 29, 2013 

Speranta si vise

Speranta si vise 
Aripi deschise 
Si-un dor calator. 

Peste mari si munti... 
Cu varfuri, carunti... 
Un om visator. 

Goneste. Pasul iuteste 
Spre cine iubeste. 
Dar in miez de noapte.... 

Neagra fara soapte 
Vantul iar vuieste. 
Omul mi-l opreste. 

Si-i spulbera vise 
Frange-aripi deschise 
Si-omoara speranta... 

Ce inseamna viata? 
Simpli muritori, 
Prin veac calatori... 

Mona. 

Ce sunt, ce-am fost şi ce voi fi

Ce sunt, ce-am fost şi ce voi fi

Ce sunt, ce-am fost şi ce voi fi,
Doar viaţa asta poate şti.
Căci ea m-a modelat pe drum,
Şi mi-a deschis cărări acum.

Am fost un suflet poate trist,
Pe scena vieţii doar artist.
Ce a jucat mereu un rol,
Un călător prin spaţiul gol.

Am fost şi nu mai vreau să fiu
O umbră, poate un mort viu,
Fără de suflet, fără de simţire,
Trăind...continuă amăgire.

Ce sunt, încerc să aflu ne-ncetat.
Întreb acuma vântul cel turbat,
Şi marea o întreb cu disperare
Ştiţi voi să-mi spuneţi cine-s-oare ?

“ Eşti suflet, ce mereu a căutat,
Iubire ca-n povestea de-alta`dat.
S-o dăruieşti celui de lângă tine,
Ce a-mpletit cunună de destine.”

Ce sunt, ce-am fost şi ce voi fi,
Doar viaţa asta poate şti.
Căci ea, deschis-a`n fata mea ocale,
Unde nu sunt doar simplă călătoare.

Şi nici actor sau spectator
Ci am chiar principalul rol.
Păşind pe ea eu voi afla...
Cine sunt eu şi misiunea mea.

Mona

Am învăţat

O viaţă…
Oare câte nu-s de învăţat,
De când în viaţa asta am intrat.
O viaţă plină de multe mistere,
De multă împlinire sau tăcere.
Am căutat…
Am căutat răspunsuri la-ntrebări,
Le-am cerut vântului, şi-ntinsei mări,
Le-am cerut muntelui şi cerului întins
Le-am căutat şi-n marele abis...
Am întrebat...
Şi-am vrut, să aflu ce efericirea,
Să aflu acea taină – nemurirea,
Să aflu ce înseamnă să trăieşti,
Şi să învăţ ce-nseamnă să iubeşti.
Şi-am învăţat....
Ce-seamnă libertatea – de la vânt,
Şi de la păsări  - cum mereu să cânt.
Păsind cu fruntea sus, prinvalurile ceţii.
Cântând, să sterg necazurile vieţii
Am învăţat,
Şi de la apa care curge-nvolburată,
Că orice piedică în viaţă, e opiatră
Peste care poţi trece,de asta îţidoreşti
Apoi, viaţa-i frumoasă, aşa ca înpoveşti.
Am învăţat...
Şi de la trista ploaie, că lacrimae bună,
Ea poate-ndeparta şi norii defurtună
Iar dacă lacrima azi curge şi e defericire
Las-o să curgă, e drumulspre-mplinire.
Am învăţat
Că fericirea nu înseamnă numai bani,
Înseamnă...să-ţi petreci mulţiani,
Alături de-acela, ce tu ţi l-aiales,
Apoi şi de copii, iar viaţa prindesens.
Am învăţat,
Că fericirea nu este deplină,
Până nu simţi îmbrăţişarea ceadivină.
Îmbrăţişarea.....propriului copil,
Şi te topeşti, sub gestu-i pueril.
Am învăţat,
Că zâmbetu-i nevinovat, senin,
Îţi şterge azi din viaţa oricechin.
Şi râsu-i cristalin ce-n jurul tăurăsună,
Îndepărtează orice nor, tristeţesau furtună.
Am învăţat,
Am învăţat că viaţa nu-i deloc uşoară,
Că nu-i făcută doar din primăvara,vara,
Are urcuşuri, coborâşuri chiar şiiernile ei
Peste care poţi trece....trebuiedoar....SĂ VREI !

12 Iulie 2013

Mona

Tacerea....

TĂCEREA

Singurul lucru bun

În răutatea ce ne înconjoară

Momenteul nostru de rătăcire

Şi de visare ....

Privim tăcuţi...

Şi vedem frunze toamna

Ce cad îmbrăcând pământul

Aşa cum lacrimile

Îmbracă obrazul

Îl arde ...iar el rămâne mut

Neschiţând nici un semn de durere

Privim tăcuţi...

Copacii cei goi

Ce-şi întind crengile spre cer

Implorând calcura

Aşa cum două braţe

Îşi cuprind propiul trup

Încercând să păstreze căldura

De mult pierdută ....

Privim tăcuţi...

Cerul înnorat şi gri

Aşa cum sunt ochii

Ce odată licăreau zglobii

Rămaşi acum trişti şi pustii

S-a stins acel licăr...

Acea flacără...a iubirii

Sunt goi acum ....

Reflectând doar umbrele

Dezamăgirii...

Privim tăcuţi...

Vântul...

Ce suflă hain peste lume

Împrăştiind a lui răceală

Doar el ne poate spune

Amplificând răceala ce ne cuprinde

Transformând trupul

Într-o stână de piatră

Ce nu mai poate fi

Dezgheţata niciodată....

Ne poate spune ...poveşti .....

Cu ...A fost odată ...şi nu mai eşti ....

Privim tăcuţi...

Focul ce arde în vatră

Ne amintim ...

Focul ce ne-a cuprins odată

Şi a ars mocnit sau în vâlvătaie

Foc ce s-a stins

Lăsând în urma lui cenuşă...

O uşă....

Ce se închide tăcută

Lăsând în urma ei durere

Privim tăcuţi...

Lemnele ce ard şi trosnesc

Şi vedem trupuri

Ce se chinuiesc

Încercând să reaprindă odată

Flacără de altă dată ....

Şi totuşi ....sunt reci

Nimic nu le mai poate aprinde

Nici măcar cuvinte

Spuse cu patimă , cu dor...

Ele mor...

Tăcute ...în lumea lor ....

Privim tăcuţi...

Lumea ce ne înconjoară

O lume la fel de tăcută

Ce ne încuie pe dinafară

Ne-arunca o vorbă

Să rupă tăcerea

Fără să ştie

Că acea vorbă ....

Provoacă duerea.....

Aşa deci ....ne rămâne TĂCERE

Singurul lucru

Ce nu provoacă DURERE...

Mona