Undeva, intr-un
colt de gradina,
Uitat de lume,
Creste copacul
cel batran
Fara varsta si
fara nume.
Toata lumea
a uitat de el
Ca
exista...
Doar umbra
ce o face
Mai aminteste
oamenilor uneori ca ...rezista
Rezista falnic furtunilor
de vara
Si crivatului, ce
sufla cu putere
Intr-o zi
mohorata de iarna.
De-acolo de sus,
de la-naltimea sa
Priveste trist,
toata lumea.
Isi roteste ochii
spre cele patru zari,
Isi intinde
crengile spre nesfarsitii nori.
Sperand ca
cineva, odata-l va vedea.
Va scrijeli in
scoarta sa...
Un cuvant, un semn,
o litera...ceva...
Asa, se va vedea,
Ca nu a fost
uitat!!!
Ca cineva...si-a
amintit de el
Cu-adevarat!!
Dar nu s-a
intamplat nimic din ce spera.
Nici umbra sa, cu
care-i proteja
Nu i-a facut sa-i
adreseze un cuvant
De
multmire...sau...
O-njuratura, ca
face frunze pe pamant.
Nimic...
De parca nici n-a
existat
In acel colt de
curte-ndepartat.
A incercat din
rasputere,
Sa spravietuiasca
in tacere
Indiferentei ce-l
inconjura.
Doar iarna isi
plangea a sa durere,
Lovindu-si
crengile golase cu putere
Tipand, privind spre-naltul cer:
“ De ce? Este
prea mult ceea ce cer?
Sa fiu vazut,
apreciat,
Sa-mi fie cantul
frunzelor o clipa ascultat?
Mi-as fi dorit sa
pot vedea
Ca cineva-si
lipeste urechea de scoarta mea,
Si-aude cum tipa
viata-n mine
Chiar daca anii
au trecut !!
Inca mai pot
sustine
Un leagan de
copil, pe creanga cea de jos...
Sau o casuta de
povesti
Aici, printre
frunzisul gros... “
Dar, nimeni n-a
vazut cate putea
Sa faca
pentru cei din jur,
Sau.....doar
ca exista.
Si-atunci, a
inceput sa se intrebe,
Privind intunecata
zare:
“ Oare, de ce mai
lupt cu disperare
Sa supravietuiesc
atator secole tacute, trecatoare?
Am obosit sa
lupt.
Puterea-mi e
secata.
Iar seva, ce-alta
data, viata imi dadea
Se scurge-acum
tacuta
Catre pamantul
rece.
Si-neaca tainica
durere..
- Gata!! Acuma
totul trece!”
Frunzisul se
usuca si crengile se-apleaca,
Imbratisand
pamantul, tacute, fara vlaga.
Din zare, nouri
negrii de furtuna
Apar vijeliosi si
cerul tot rasuna
Vantul prinde
putere
Si-apleaca-n
calea lui
Tot ce-i cuprins
de tainica durere.
Dar dintr-o data,
cerul intunecat
De-un fulger alb,
puternic, fu brazdat!
Cu o ultima
putere,copacul cel batran
Intinde-a `sale
crengi si-si spune-n gand...
“ ACUM !!”
Un traznet lung,
puternic, loveste-apoi cumplit
Copacul
secular, de flacari e atins!
Si-n
valvataia care l-a cuprins....
Isi
spune-ncet, plangand...
“ Gata,
ACUM, durerea... a luat sfarsit...”
22 iulie 2012
