Echilibristica

Viata,

o culme intinsa intre doa steiuri

perfect intinsa.

Cu pasi mici, nesiguri uneori,

pasim pe sfoara vietii,

avand in maini

prajina echilibrului, a demnitatii.

Doi pasi in fata, un balans,

un pas in spate.

Greu, se inainteaza greu si incet.

Echilibristica curata.

Demnitatea

atat cat exista,

mentine echilibrul

la trecerea prin viata.

Cu cat demnitatea este mai mare,

cu ata echilibrul este mai bun.

Jos, in haul existentei meschine,

mii de cadavre.

Oameni fara demnitate,

fara echilibru,

pierduti pe linia vietii.

Mii, zeci de mii,

iar prin viata,

putin foarte putini

care tin strans in mainile loe

prajina demnitatii.

Dar si la unii dintre acesti"putini",

prajuna s-a scurtat.

Echilibru precar...

Vor pica? Nu vor pica?

Au curaj sa se aplece pe acea culme fragila

si sa mai adune farame de demnitate

pentru a-si gasi echilibru?

Greu de spus,

Dar si mai greu de facut....

Demnitatea si echilibristica:

mana in mana pe drumul vietii.

Mona.

5 Mai 2014

O ultimă asa-zisă " poezie "...

Cuvinte, trăiri, sentimente...

Le înșiram pe hârtie.

Uneori,

Le gândeam ca pe o poezie.

Dar nu a fost și...

niciodată n-o să fie

o adevărată poezie.

Poezia...înseamnă talent,

înseamnă inspirație, natură,

nu doar tristețe, dezamăgire, ură.

Înseamnă bucurie, copilărie

nu doar amăgire, agonie.

Așa că

Las tocul și hârtia jos,

Încercările deșarte-s de prisos.

Să scrii un vers de poezie,

Îți trebui har,

nu doar hârtie,

Să scrii, o poate face orișicine,

Să-nșiri cuvinte, să faci rime,

Să poți prin ele să transmiți

ceea ce simți....

Asta nu poate toată lumea.

Ne împărțim în două părți acuma:

artiștii, poeții de o parte,

care prin ale lor creații arată sensul cuvântului " arte "

( poezii, picturi, sculpturi )

și restul, ce putem să admirăm,

creațiile făcute de acel om,

( versuri, imagini, cioplituri ).

Vă țuc cu drag,

și vă citesc în continuare.

Pentru voi toți, artiștii

din partea mea, o floare!

Mona,

 5 Mai 2014

Desculță

 Desculță prin timpul ce trece etern,

Calc pe secunde infinite, sfărâmându-le

încercând zadarnic oprirea timpului.

Nimic. Nu merge. Timpul trece amețitor,

în defavoarea mea, o muritoare de rând.

Desculță prin anotimpuri ce se perindă pe rând,

Primăvară, vară, toamnă, iarnă,

Se-nvârt ca o roată mergând.

Le rog să se oprească, le rog în gând.

Nu vor. Continuă să vina unul după altul.

Merg mână în mână cu timpul,

Se învârt în sensul ciclic al vieții,

fără a avea de gând să se oprească.

Vârtejul tornadei lor mă ajunge din urmă,

mă prinde în rotația lor nebună,

înlănțuindu-mă cu ploia, cu vântul...

Eu, implor cuvântul,

să strige spre timp să ia o pauză.

El, își începe pledoaria, existând o cauză

întemeiată: îmi trece prea repede a mea soartă.

Rog cuvntul să pledeze nevinovată

de trecerea timpului inutilă.

Nu am nicio vina. Îl rog, să implore milă.

Și timpul să oprească.

Voi merge atunci desculță,

pe-a timpului Cale Lactee,

să nu mai sfărâm secundele prețioase.

Promit... Ce-am sfărâmat, le voi coase

într-o nouă broderie a vieții.

Voi prețui fiecare secundă a tinereții

așa cum va merita, fără a mai călca

desculță prin viața mea.

Mona,

27 Aprilie 2014

  

Particula din natură, particula din mine

Fir de praf  în eternitatea vremii,

M-am simțit mereu parte din natură

Azi, o frunză, ce prinde putere pe ramură de copac

Mâine, o celulă din petala unei flori

Poimâine, o picătură de ploaie,

dintr-un infinit de picături,

ce sărută pământul însetat, vara,

O fărâmă dintr-un nor-călător,

Ce umbrește pământul într-o zi toridă de vară,

Un copac născut dintr-o sămânță,

în inima unei păduri imense de copaci.

Un minuscul fragment de stâncă,

ce stă la bază unui munte,

a cărui creastă îmbrățișează cerul,

Un puf, prins pe trupul unui pescăruș

ce planează liber deasupra mării zbuciumate,

O microparticulă de apa, din oceanul imens

care, alături de miliarde de microparticule,

alcătuiesc valuri imense, tumultoase, înspumate.

Fir minuscul de nisip dintr-un deșert,

Un deșert de necuprins cu privirea.

Sunt particula din imensa natură,

Microparticulă din munte, din mare,

Din păsări, din flori, din vietăți, din aer.

Sunt câte puțin din fiecare,

și puțin din toate la un loc.

Asta am fost, sunt și voi fi mereu, dar,

azi sunt doar o particulă din mine,

O microparticulă dintr-un suflet

prin care curge un râu de sentimente.

O microparticulă din lacrimile-mi ce curg

de bucurie, de tristețe, de teamă.

O microparticulă dintr-un corp ce iubește.

Iubește viața, iubește frumusețea,

iubește sufletele frumoase, iubește tot ce îl înconjoară.

Particulă din mine ce caută libertatea

împlinirii destinului, împlinirii viselor,

împlinirii unui zbor:

zborul liber spre natura din care sunt

doar o microparticulă....

Mona

25 Aprilie 2014  

Fluturele curcubeu

Trăim haotic, alergând zi de zi,

Încercăm să aplicăm,

Ceea ce noaptea visăm.

Muncim, până la epuizare,

Picăm, adormim,visăm

Iar alergăm.

Creem planuri, le aplicăm,

Adormim și iar visăm.

Adie un vânt, o tulburare,

Planul se năruie,

Precum un castel de nisip

Atins de val de mare.

Facem schițe, creionăm destine,

În fine...

Facem lucruri nefăcute, negândite

Doar că așa ne vine,

Motivul...să trăim mai bine.

Urâm până la epuizare

Când cineva are o realizare,

Duşmănim zi și noapte,

Pe cel ce poate

A reușit mai mult ca noi.

Ne centrăm viața pe obiective

Pe puncte peiorative,

Și le adunăm să le aruncăm

În cei ce ne-nconjoară

Dar uităm, oare a câtă oară

Să privim în jur natura

Ce ne întreabă mereu:

Ați văzut fluturele curcubeu?

Plin de culori și plin de viață

Pentru că viață îl răsfață.

Trăiește doar o zi și-o noapte.

Apoi de moarte are parte, dar

Trăiește din plin!

Zboară lin, admirând câte o floare,

Etalându-și mândru, curcubeul

De pe aripioare.

Nu se sperie de ploi, de furtuni

Nici de hulpave mâini

Ce încearcă să-l prindă

Pentru ai etala frumusețea pe un burete.

Și nu-i e frică nici de acel perete

Ce se ridica amenințător în față.

Obstacol, nu-l consideră defel.

Mai are încă de zburat

Pân` la-nserat.

Când viață i se curmă.

Dar asta nu contează,

A văzut un alt fluture

De-o frumusețe rară, pictat în

Strălucitorul curcubeu de primăvară.

Era o ea, cum în povești era.

Pe loc sa-ndrăgostit

Și s-au iubit, pân`l-asfințit.

Când soarta, viața i-a pecetluit.

Dar nu regretă, c-a trăit,

Căci a trăit așa cum și-a dorit.

Liber s-a născut,

Liber a zburat

Liber a admirat tot ce era frumos,

Liber a iubit, ceea ce-a dorit,

Liber a murit.

Și toate astea într-un timp prea scut

O zi și-o noapte făr` alt început.

Iar noi, noi oamenii ce-avem

La dispoziție zile și nopți,

Ne învârtim, ne tot sucim

Dar frumusețea vieți

Nu știm s-o privim,

Nu știm s-o trăim,

Nu știm s-o iubim,

Știm doar să murim.

Puțin câte puțin în fiecare zi,

Alergând după himere,

După vise efemere,

După fantasme,

După basme....

27 Martie 2014

Mona.  

Am rugat aseară moartea

Am rugat aseară moartea

Că să vină să mă ia,

Mi-a răspuns râzând așa:

Nici pământul nu te vrea!

Pierde-te în lumea mare,

În tăcerile-absolute,

Viața nu vrea să te-ajute,

Caută-ți alt loc sub soare.

Piei, dispari ca o nălucă,

Sulberată-acum de vânt,

Fir de praf din fost pământ,

Roagă vântul să te ducă.

Peste marea cea mai mare

Peste munții cei cărunți,

Și să rupă-acele punți,

Spre trecutul care doare.

Roagă piatra să te-ajute,

Să fi stâncă și nu om,

Inimă-nghetată-n somn

Fugi, dispari și te ascunde.

Hm, ironic, fată dreaptă

Moartea, un bun sfat mi-a dat,

Să uit tot ce-a fost odat`

Să-mi croiesc o altă soartă.

Altceva nu am ce face,

Decât numai s-o ascult,

Inima, n-o mai consult,

Rațiunea se reface!

5 Aprilie 2014

Mona.  

Adio-ți spun iubite..

Câteva ultime vorbe, și sper să le-nțelegi.

Apoi, tăcerea fără limite se va așterne între noi.

A fost... un vis frumos

Speranțe în mai bine, pentru tine, pentru mine.

Pentru noi doi. Am sperat....

Am sperat în tot acest timp

Să fim doi, așa cum visam.

Dar pe-nserat, vântul mi-a bătut în geam

Și mi-a șoptit... s-a sfârșit.

Cumplit...

Ne-am amăgit fără rost

Am clădit vise pe-un nisip spălat de valuri.`

Tu, prins în ghearele trecutului

Îmi spuneai continuu că vrei

Să ajungi la mal să vezi întinsul vieții,

Minunile ei.

Am uitat în momentul ăla că trăiesc

Așa că, am sărit în valuri și

Ți-am întins o mână să te salvez.

Însă ai refuzat-o.

Nori negrii de furtună

S-au adunat peste marea vieții deasupra noastră

Separandu-ne pentru totdeauna.

Pe tine, valurile agitate ale mării

Te-au tras la fund înecându-te în tristețe

Și îngropându-ți visele adânc

În nisipul de pe fundul mării.

Acum, mai ești doar un cadavru

Ce plutește în derivă prin apele vieții.

Pe mine, valurile m-au izbit de stâncile durerii.

Inima mea, și așa fragilă, a încetat să mai bată.

Acum, mai sunt doar o fantomă

Ce bântuie fără odihnă pe un mal de mare.

Tragic sfârșit pentru două suflete ce s-au iubit

Sau, poate doar s-au mințit.

Cine mai știe.

Oricum acum, nimic nu mai are rost

Resuscitarile sunt de prisos.

Pe morți nu-i mai poți învia

Îi poți doar îngropa

Sub lespezi grele de piatră pe care scrie " uitare "

Doare, chiar doare când le privești

Și-asculți, în aer, cum se povestesc povești

Despre vise, nescrise pe colile vieții noastre.

Însă timpul, el va avea grijă de toate.

Va umple pietrele de mușchi, ștergând scrisul,

Va împrăștia poveștile din aer

Și totul va fi dat uitării.

Știi, uneori, în nopțile târzii, lumea

Va mai putea vedea uneori pe străzi paralele

Două umbre: tu, o formă translucidă eu, o ceaţă insipdă,

Căutând fără-ncetare realul, ce nu mai poate fi găsit.

Uneori, în frânturi de clipe, te voi putea zări.

Urmele tale, vor lăsa semne în praful străzilor pustii,

A două zi, lumea va putea povesti

Despre cele două stafii.

Ce au visat cândva....copilării...

Vise în doi...vise ce au rămas pustii.

04 Aprilie 2014.

Mona

  

Atât cât mai ești , atât cât mai sunt.

Iubite, hai vino la țărmuri de mare,

S-ascultăm în tăcere, al valului cânt,

Îmbrățișați, să privim, apusuri de soare,

Atât cât mai ești , atât cât mai sunt.

Hai vino pe creastă de munte înaltă

Și-alături de păsări să zburăm în vânt,

Să lăsăm durerea, să croim alta soartă

Atât cât mai ești , atât cât mai sunt..

Să ne-ntoarcem iubite,în copilărie,

S-ascultăm amândoi al râsului cânt,

S-alergăm desculți, pe-nflorita câmpie

Atât cât mai ești, atât cât mai sunt.

Hai vino iubite, în marea iubire,

Povești să trăim, real nu în gând,

Cărarea aceasta ne este menire,

Atât cât mai ești , atât cât mai sunt.

19 Martie 2014

Mona.  

Actorul

În sala de teatru arhiplină,

Se joacă o piesă

Cu titlu impunător.

În rolul principal,

Un biet actor, fără nume sonor.

E piesa lui de debut.

De bine va juca,

Va ajunge un nume cunoscut.

De nu, va rămâne doar un biet actor.

Îmbrăcat în haine de gală,

Repetă pentru ultima oară

Rolul ce i-a fost dat.

Costumul ce-l poartă este parte din rol.

Un costum de clasă,

Ce atârnă greu pe umerii fragili.

Nu e-nvăţat cu el.

El n-a purtat în viața sa

Așa ceva.

El, a trăit de azi pe mâine,

Jucând la colț de stradă, câte-un rol,

Pentru o pâine.

Azi e actor, pe-o scenă mare.

Lângă el,

O actriță model

Ce-l văzuse în stradă.

Și ea poartă hainele de rol.

Haine luxoase,

Cum numai case mari de modă

Pot coase.

Le poartă mândră.

E-nvatata cu ele

Doar e o divă.

Pe scenă, o stea între stele.

Astăzi, va juca lângă ea, rolul vieții lui.

Testul suprem.

De-l va trece, nume cunoscut va fi,

De nu, iar se va pierde

În întunericul unor străzi pustii,

Și va ajunge iar un biet actor,

Ce va juca mereu şi mereu,

Același banal rol.

Va râde, va plânge,

Mascând a lui durere

Așa cum trecătorii îi vor cere,

Doar ei vor mai putea fi spectatorii

Singurului rol care l-ar mai putea juca.

Rolul actorului din viața sa.

Și-n pălăria mâncată de molii

Ce-i așezată într-un colț

După ce vor privi,

Cu toţi vor arunca

Câte-un bănuț.

Și vor pleca

Zicând în sinea lor:

Un ban, pentru un biet actor.

Să-şi cumpere o pâine.

Căci a jucat frumos, un rol.

Rolul real,

Al unui suflet muritor.

19 Martie 2014

Mona.  

Azi am ucis...

Azi, am ucis o pasăre cântătoare,

O privighetoare.

Cântecul ei era mult prea trist.

Încât întristase și vântul,

Biet flautist.

Așa că , am omorât-o cu un foc de armă

Zgomot surd, dâră de fum și bum.

Gata.Am făcut-o pe veci s-adoarmă!

Azi, am ucis o floare de lăcrămioară,

Încă de când era rădăcină,

Și vroia să răsară.

Florile ei erai prea triste,

Semănau cu lacrimi,

Gata să fie strânse-n batiște.

Așa că, am rupt-o din rădăcină.

Am omorât-o. Hm, totuși fără vină!

Azi am omorât un pom,

Încă puiet, mic, cât un om.

Creștea deja înconvoiat.

Păcat.

Ar fi fost smuls ușor din rădăcină,

De prima furtună mai lină.

Așa că, l-am rupt, omorandul

Ar fi umbrit degeaba pământul!

Azi am ucis,distrugând, o mică chitară

Strunele ei, cântau dezacordate într-o seară,

Marșul funebru al morții unui copil.

Copilul din mine. Vai biet adult pueril

Ce-a uitat să mai radă, s-alerge zglobiu

Și moare acum. Mai târziu-i prea târziu.

Așa că ucis-o, dând cu ea de pământ.

Să tacă acum cât mai sunt!

Azi, am ucis și copilul din mine

Să mai trăiască, nu era bine.

Visa prea mult, vise deșarte,

Nu era bine, căci acolo departe

Îl aștepta apoi dezamăgirea.

S-ar fi pierdut cu firea.

Așa că l-am omorât acum, la început,

De ce? Mai târziu ar fi durut !

18 Martie 2014

 Mona.

De-aș putea...

De-aș putea...

Aş scrie despre tristeți ucigătoare,

De-aș ști, aș scrie ce anume doare

Dar sunt prea multe și nu mai știu

Despre ce anume, aș vrea să scriu....

De-aș putea...

Aş scrie despre ziduri de piatră

Spălate de lacrimi din mare cea moartă

Și despre valuri, ce se sparg la mal

Purtând sinucigaș un trup pe val...

De-aș putea...

Aş scrie despre un suflet ce urlă,

Strigându-şi durerea din vechea turlă,

Strivit de greutatea unor lacrimi de piatră

Blestemând tăcut, a lui cumplită soartă.

De-aș putea...

Aș scrie, dar mintea mi-e goală

Mâini amorțite se-așează în poală

Durerile-s multe, nu pot să le tip,

Rămân o fantomă fără umbră și chip.

De-aș putea...

Aş scrie, dar lumânarea se stinge

Moartea cea crudă, viața învinge.

Pagini goale se risipesc peste tot...

Aș vrea să scriu...dar nu mai pot...

18 Martie 2014

 Mona.

Sufletul

Sufletul...

Nu se-odihnește niciodată,

Își caută mereu o soartă,

Vântul,

Ce azi străbate lung pământul,

Îl poartă.

Unde? Nici el nu știe,

Aleargă-n tăcere

Și cere.

Ce anume?

Un nume.

Cere iubire și dăruire.

Aleara-n neștire,

Și fără oprire.

De găsește, el se oprește.

De nu, iar rătăcește.

Pe stradă, orbește.

Pe-o stradă pustie,

Nimeni n-o știe.

Pașii îl poartă

Din poartă-n poartă.

Și-ntreaba:

Știți voi oare,

Unde-i iubirea mare?

De știți, de-o aflați

Să mă căutați.

Până atunci, voi lua un loc.

Pe banca tăcerii,

Din parcul durerii.

Cu o placă în mână,

Pe care scrie

Suflet pierdut....fără urmă.....

16 Martie 2014

 Mona.

File de carte

Pagini curate fără pată,

Un toc,

O călimară,

Cerneală.

Albastră, pentru o zi senină.

Roșie, pentru iubirea deplină.

Galbenă pe fond plumburiu

Pentru trădări la ceas târziu.

Un ceas lângă carte,

Ore

Din zi sau noapte.

Se scurg secunde,

Se scurg ore,

Din pagini de carte.

Care-au îngălbenit.

De neoprit.

Ciudat

Am vrut să rup o filă

Da-mi este milă.

O las în trecut.

Mai dau o filă, iau tocul.

Mi-e silă...

Iau călimara. E neagră cerneala.

Încep să scriu,

Totu-i pustiu.

Ca sufletul meu...

Greu...

15 Martie 2014

 Mona.

Mi-e dor !

Mi-e dor de casa părintească, 
Mi-e dor cumplit de-ai mei părinți, 
Mi-e dor de-mbratișarea îngerească, 
Mi-e dor de voi, acum că sunteți sfinți.

Mi-e dor de iarba verde de acasă,
Să merg desculță iar prin ea, mi-e dor,
Mi-e dor să ne-așezam cu toți la masă,
Și să sporovăim cu toți de zor.

Să povestim de vrute și nevrute,
De tot ce-a fost, ce este, ce va fi,
Să facem planuri multe și mărunte,
Să-mi alinați durerea inimii.

Aș vrea să va mai văd încă o dată,
Și să v-aud odată, aș mai vrea,
Să m-așteptați în poarta dărâmată,
Sau chipul,să vi-l văd după perdea.

Mă-ntorc acum, degeaba-n casa goală,
Nu mai e nimeni să m-aștepte-n prag,
Să mă întrebe ce-ai făcut la școală,
Sau cine mai îmi este-acuma drag.


Acum, căsuța bătrânească e pustie,
Voi ați plecat de-o vreme dintre noi
Nu mai e nimeni ușa s-o descuie
Părinții mei, mi-e tare dor de voi!

Cât voi trăi, am să v-aștept acasă,
Cu lumânări aprinse în ferești
Voi să-mi zâmbiți din rama de pe masă,
Și să-mi trimiteți vise cu povești...

14 Martie 2014

Mona.

Aripi

Aripi de vis, aripi de dor,

Sublimuri abstracte într-un trist decor,

Aripi frânte-n nebunii lumești,

Zbor către lume, unde ești ?

Aripi străvezii,aripi de ceață,

Prin nori fumurii, va rog faceți față!

Aripi slăbite fără putere,

Când vă găsiți forța-n tăcere?

Aripi lovite, aripi retezate,

Prinse-ntre ziduri în neagră ceteate,

Retezate de ghilotina răbdării,

Acceptați agățarea în pomul uitării?

Aripi de vis, aripi înrobite,

Nu mai acceptați să fiți zdrențuite!

Rupeți legătură ce vă omoară,

Zburați libere peste zidul de ceară!

15 Martie 2014

 Mona.

Aș vrea....

 Aș vrea.... 

  

 Aș vrea să țip! 

 Dar vocea-mi este mută, 

 Mă doare iar, durerea surdă, 

 Mă doare nepăsarea ta, 

 Te-alung acum din viața mea. 

  

 Aș vrea să plâng ! 

 Dar ochii mi-au secat, 

 De când în lume ai plecat, 

 Lăsându-mă în urma ta, 

 Tu pleacă-acum din viață mea! 

  

 Aș vrea să strig! 

 Dar nu mai am putere, 

 În urma ta,-i lăsat tăcere, 

 Între noi doi, a fost ce-a fost 

 Să-ți ceri iertare, n-are rost. 

  

 Aș vrea să șterg! 

 Dar nu mai am ce șterge, 

 Pot numai amintiri culege, 

 Și să le țes în broderia vieții, 

 Să le-nramez cu lăcrima tristeții. 

  

 Aș vrea să fug! 

 Dar nu mai am putere, 

 Mi-s pașii împletiți azi cu durere, 

 Sufletu-mi, l-ai transformat în cioburi, 

 Dispari, ascunde-te în scorburi! 

  

 Aș vrea să uit! 

 C-am existat vreodată, 

 Că mi-am croit această soartă 

 C-am fost un om, în asta lume, 

 Dispari, nălucă fără nume! 

  

  

 14 Martie. 2014 

 Mona. 

Te-am construit din vise

Noapte după noapte,

Visam o umbră,

Nălucă stingheră.

Mă bântuiai.

Am încercat să adun,

Noapte de noapte,

Șoapte .

Și să îmbin frânturi din tine.

Te-am construit din vise,

Din cuvinte nescrise.

Tu umbră de nălucă,

Ai prin chip.

Un chip fără contur.

De ce?

Visele nu au contur...

Te visam în fiecare noapte..

Îmi șopteai șoapte,

Ce doar eu le puteam înțelege.

Îmi șopteai că mă iubești,,

Îmi șopteai că mă dorești,

Îmi șopteai că vrei să știi...

Cine ești.

Atunci, într-o noapte,

Te-am udat cu lacrimile mele,

Să prinzi formă de trup.

Am adunat bucățele de stele,

Le-am pus în ochii tăi,

Ce luminează acum, la fel ca ele.

Ți-am dat o formă,

Ți-am dat un chip,

Dar nu aveai suflet.

Așa că....

Am întrebat luna,

Și norii de pe cer,

Cum să dezleg acest mister.

Din noapte,

O voce mi-a răspuns:

Un suflet trebuie răpus!

De unde suflet eu să iau,

Că ție viață azi să-ți dau?

Știu! Am găsit!

Sufletul meu!

Așa că,

În noaptea cea cu luna plină,

Și sub protecție divină,

Am dezlegat acest mister:

De suflet..am făcut transfer.

Tu ai prins viață,viață mea,

Ai grijă acum, ce faci cu ea.

Acuma, eu nu mai am chip

Numai am formă

N-am nimic...

Acum,

M-am preschimbat în piatră,

Și-am să te rog, numai odată:

Să-ți aminteti mereu de mine,

Atuncea când ți-o fi mai bine,

Și-o altă viață dacă ai,

Triste-i uitări să nu mă dai....

14 Martie 2014

Mona.

  

Timpul nu-ntreabă...

Timpul nu ne-ntreabă, dacă vrem să-l oprim,

Se curge-n clepsidră, fără ca noi să știm,

Realizăm tăcuți, peste ani, că s-a dus,

Și n-am parcurs cărări, ce erau de parcurs.

Ne acuzăm apoi, că nu știm să trăim

Să cântăm în ploaie, să râdem, să glumim,

Prin iarba cea înaltă, desculți să alergăm,

Și ca-n copilărie, iarăși, să ne jucăm.

Ne-am izolat în muncă, ne-am creionat un țel,

Uitând să mai fim oameni, știind numai de el,

Și tristă-i clipa-ncare, noi vom realiza,

Că stăm pe-un ultim pat și vom agoniza.

Atunci, am da orice, să dăm timpu-napoi,

Să alergăm desculți, prin iarbă și prin ploi,

Să prindem fericirea, să-nvatam să iubim,

Să nu mai regretăm, că nu știm să trăim.

13. Martie. 2014

Mona.  

Ninge fiinta...

Ninge fiinta, apriga dorinta
Dor nestapanit si necontenit
Ninge linistit, suflet chinuit-
Stinsa nestiinta, neagra biruinta.

Ninge fulg de nea, tristete grea
Turtur inghetat, noaptea s-a lasat
Ninge tacere, apriga durere,
Topite de foc, toate la un loc.

Ninge peste toate, la mijloc de noapte
Vise, multe vise, aripi larg deschise,
Ninge luminat, alb mult fermecat
Visele din zori, curcubeu, culori.

Mona.

December 11, 2013 at 9:57pm

Colinde, colinde

Colinde, colinde,
Se-aud iar colinde,
In serile sfinte,
Pe-alei troienite.

Colinde cantate
Se-aud pana-n noapte,
Cete-mbujorate,
Colinda prin sate.

Ler si iarasi ler,
Colindam prin ger,
Steaua este sus,
S-a nascut Iisus.

Astazi ducem veste,
Magica poveste,
Ca-n Ierusalim,
Este prunc divin.

Magii I se-nchina,
Noaptea e sublima,
Pruncul cel mai sfant
Este pe pamant.

Colinde, colinde,
Se-aud iar colinde,
In serile sfinte,
Pe-alei troienite.

Colinde cantate
Se-aud pana-n noapte,
Cete-mbujorate,
Colinda prin sate...



Mona. 

December 12, 2013 at 2:57pm

Și ninge tăceri...

Și ninge tăceri, în nopți lungi de iarnă,
Cândsuflet pribeag nu poate să doarmă,
Și ninge tăceri, peste vieți chinuite,
Cedorm la răscruci, de ninsori troienite.

Și ninge tăceri prin geruri de iarnă,
Dinceruri zăpezi, încep să se-aștearnă,
Și ninge tăceri peste mări înghețate,
Valu-mpietritprinde suflete moarte.

Și ninge tăceri, peste munți solemni,
Coroanevor face toți brazii cei demni,
Și ninge tăceri, peste tot, peste toate,
Dindimineți tăcute, până în miez de noapte.

Și ninge tăceri, peste strada pustie,
Pestecasa ce-o numești azi, copilărie,
Și ninge tăceri, peste-amintiri ce-au apus,
Pestepărinți ce privesc acum, de sus.

Și ninge tăceri peste sufletul meu,
Unsuflet tăcut, ce-a știut doar ce-i greu,
Și ninge tăceri, acum, în miez de noapte,
Îmbrăcândîn nea și ultimele șoapte....


Mona. 

December 12, 2013 at 7:25pm

Vouă îngerilor...

Ce poate fi mai drag pe-această lume,
Decât,să-ți ți în brațe ai tăi prunci,
Veniți pe lume,simpli, fără nume,
Omule,cum poți la ghenă să-i arunci ?

Nu cer intrarea-n lumea asta crudă,
Nasterea lor, este-o alegere ce tu o faci,
Deschide-ți brațele și lasă-i să-ți surâdă
Îndrumă răbdător doar, pasul lui stângaci.

Poți oare compara, acea iubire sfântă,
Cu orice altă dragoste, de pe pământ?
Acea iubire caldă, sinceră, profundă,
Nu! Restul, sunt numai frunze-n vânt!

Ce-avere poate fi, mai mare-n astă viată,
Și mai depreț pe lume, decât ai tăi copii,
Mânuțalor stângace, șterg lacrimă de gheață,
Și-ți înconjoară trupul, numai cu bucurii.

Merită să le-oferi,tot ce-i frumos, ce-i bun,
Căldură,dăruire, iubire și-ndrumare

Toiag ți-or fi, când tu vei fi străbun,
Nicicând nu te-or lăsa, în neagră-abandonare.

În fața voastră, eu, astăzi fruntea-mi plec,
Și mulțumesc acum, că sunteți lângă mine,
Alăturea de voi, peste necazuri trec,
Și numai împreună, vom merge spre mai bine.

Voi, sunteți ai mei îngeri, un țel de căpătâi,
Și viața mea, destinul, vouă vă aparține,
Pe veci în al meu suflet,veți fi  pe locu-ntâi,
Nu va conta nicicând, de-mi va fi rău sau bine....

Mona.

December 18, 2013 at 1:50pm

Urare de anul nou

Scoală gazdă, ieși afară,

Acuma, în prag de seară,

C-am pornit cu colindatul,

Pe la case, cu uratul.

Scoală gazdă, dă colacul,
Că-ți urez să ai cu sacul,
Și făină si mălai,
Căt ne dai, atât să ai!

De ne dai colaci si mere,
În casă să ai avere,
Și mai dă-mi și-un pic de vin,
Pân' la anu' nu mai vin!

Primeste-mă gazdă-n casă,
C-oi ura să ai pe masă,
Boluri pline de bucate,
Și ulcele cu de toate.

Gazdă, dă si gologani,
Și-oi ura să ai și bani,
Câți vei vrea, câți poți să duci,
Îți urez...de-mi dai si nuci!

Îți urez numai de bine,
Pentru anul care vine!
Să ai gazdă sănătate,
Mult noroc și spor în toate!

Te las gazdă dragă-n prag,
Și acuma mă retrag,
Să ne auzim cu bine,
Și la anul care vine!

Mona.

December 29, 2013 at 11:05am

Cioburi de oglinda....

Oglinzi intregi...
Vieti... Nu poti sa negi
Imagini din ele..
Lumi paralele..
Si vine o zi,
Poate o noapte,
Oglinda o sparge,
In mii de soapte...
Cioburi de vise
Vise promise...
De viata...
Cioburi de gheata,
Mii de farame,
Cad peste lume,
Si-ngheata,
Farama de viata.
Aduni cioburi de sticla,
Le lipesti fara frica,
Refaci...oglinda de viata.
Ea...te priveste in fata,
Brazdata de-adanci cicatrici,
Nu o atinge! Poti sa o strici!
O spargi iar,
Apoi, in zadar,
Incerci s-o lipesti...
Cioburile nu-i mai potrivesti...
Ajungi doar sa cersesti,
Un ciob mai mare,
De oglinda... Doare...
Frantura ce o vezi in el.
Nimica nu mai e la fel...
Franturi de vise...
Vise deschise...
Se transforma-n mister,
Se pierd...in eter....

Mona,

 5 ianuarie 2014.

Vai mandra tara mea!

As vrea sa tip, dar vocea-mi este muta,
Si numai furia-mi din suflet mai razbate,
Cand vad, azi, fruntea tarii,care-i sluta,
Si prin ograzi, cum astazi, vantul bate.

Ma doare cand vad lumea, de-acum imbatranita,
Ce mai apare rar, sporadic, pe la porti,
Doar sa priveasca-n zare, cu lacrima-npietrita,
Oftand, plangand de dorul, dragilor nepoti.

Tot tineretul astazi, in lumea-ntreaga pleaca,
Isi cauta destinul, tot pe pamant strain,
Scot bani, lucrand afara, chiar si din piatra seaca,
Pleaca cu toti oriunde, iar inapoi nu vin.

Iar cei din fruntea tarii, ce-n parlament dorm dusi,
Viseaza numai cum, averea sa-si sporeasca,
Pun biruri, taxe grele, dau vina pe matusi,
Calca si pe cadavre, doar contul sa le creasca.

Taxe cumplite pun, pe stalpi, pe fum, pe ploaie,
Si da inspre uitare, ce mandra tara-avem,
Cum alta data care, pe drum treceau greoaie,
Sub grelele recolte, dar azi, nu le mai vrem.

Se fac cu toti ca uita, stand tot in fruntea tarii,
Cum frumuseti divine, pe toti ne inconjoara,
Uita de muntii nostrii, chiar si de malul marii,
Si vind bucati din ele, pe-o mica valijoara.

Avem azi rafturi pline, putem sa si plecam,
Dar portofelu-i gol, la banci suntem datori,
Pentru un trai decent, chiar si pe morti calcam
In tara noastra suntem, doar simpli cersetori.

Ma uit cu disperare, de vlaga suntem supti,
Nu mai avem putere, nici sa tipam macar,
De vrem sa rabufnim, dam numai de corupti,
Iar daca unul tipa, o face in zadar.

Sa scot lumea in strada si sa ne revoltam,
Daca-s avea putere, acest lucru as vrea,
Sa dam toti hotii jos, 'napoi tara s-o luam,
Nicicand sa nu mai spunem: vai mandra tara mea.

January 7, 2014 at 9:46am

Singurătate

Tăceri depline...

Lacrimi, suspine...

În camera goală,

Singurătatea-i ușoară,

Izolarea tăce,

Și nu îmi dă pace.

Inima bate,

Și se răzbate,

Suferă-n tăcere

Sau țipă de durere?

Nimeni n-o aude.

Lacrimile-s ude.

Și curg în tăcere

Pline de durere,

De singurătate.

Suflet trist în noapte,

Nimeni nu te știe,

Și nici n-o să vie,

Sufletu-ți aline,

Șteargă-ți lacrimi fine,

Grea singurătate,

S-alunge în noapte.

Nori s-adună iară,

Tot în prag de seară,

Sufletu-nconjoară,

Ochii îi uscară.

Lacrimi nu mai sunt,

Au pierit în vânt,

Și până în zori...

Suflet drag...tu mori...



Mona.

January 17, 2014 at 5:57pm

Sunt doar un om

Nu am ranit,
Dar am fost ranita,
Si am iubit,
Dar n-am fost iubita,
Am alinat,
Dar, n-am fost alinata,
Nu am tradat,
Dar am fost tradata.

Am vrut caldura,
Am primit raceala,
Am vrut un suflet,
Am o viata goala,
Am vrut plimbare,
Sub clar de luna,
Dar ratacesc pe strazi,
La fel cu o nebuna.

Am ajutat,
Nu am fost ajutata,
Am facut bine,
M-a lovit o piatra,
Am intins o mana,
Mi s-a intors un spate
Am plans tacut
Nu s-a vazut in noapte.

Am sa declar razboi durerii,
Am sa declar razboi tacerii,
Am suferit si nu mai pot,
Sunt doar un om, atata tot.

Mona

February 1, 2014 at 8:30pm

De ce Doamne !!!

De ce Doamne lovesti iara
Azi, in zi de primavara,
Si pe tata mi l-ai luat?
Doamne, nu e un pacat? 

Doamne, te intreb acum,
De ce iei tu omul bun?
Si nu- l lasi sa mai traiasca,
In viata sa veseleasca?


Sa-si vada nepotii mari,
Sa fie cu gospodari,
Sa rada, sa veseleasca,
Batranetea sa-si traiasca.

Doamne, de ce esti nedrept,
Mi l-ai luat!!! Nu e coret!!!
Vreau sa-l tin iarasi in brata
Sa-i vad zambetul pe fata !!!

Te iubesc taticul meu,
Chiar de te-a luat Dumnezeu.
Acum o sa-ti fie bine!!!
E si mama langa tine !!!!

Dedicata taticului meu drag... 

Decedat in 28 Februarie 2014

1 martie 2014

Va simt, ingerii mei.

Va simt, ingerii mei.

Acuma, nu mai sunteti langa mine,
Sunteti acolo, in cerul cel divin,
Mi-e greu, dar stiu ca este bine,
Azi, pentru voi, seninul e senin.

S-a dus amarul sufletelor grele,
S-au dus tristeti ce trupul va apasa,
In cer,acum nu mai exista rele,
Fiti linistiti, taticul meu, maicuta mea

Acuma, nu mai sunteti langa mine
Sunteti acolo langa Dumnezeu,
Mi-e greu, dar stiu ca va e bine,
Sufletul vostru-l simt in jurul meu.

Va simt maicuta mea si taicule iubit,
In orice clipa-vietii si-n oricare moment,
Atingerea de inger, asa cum mi-am dorit
Mi-e pentru al meu suflet, acum un pansament

Astazi, doar pentru voi, ce sunteti ai mei ingeri,
Profund si cu ardoare, ma voi ruga mereu,
Suflete calde, blande, scaldate-n triste plangeri,
Va simt astazi langa mine, pururi in jurul meu...

5 Martie 2014

Mona.

Atingeri...

Atingeri...

O adiere...
Atingerea unui vant.
Un cuvant,
Atingerea unui suflet,
Vesel... sau poate frant.
Atingeri...
Reale sau de fantasme
Ingeri...
Coborati in real..din basme.
Atingeri...
De flori, minunate culori,
Dulce-mbietor,
E parfumul lor,
Atingeri....
Curate, in ziua sau noapte
Atingeri de dor,
Dor mistuitor,
Le simti cand iubesti.
Atingeri....
Usoare, viata-i ca o floare,
Sub raze de soare,
Se deschide-n zare.
Atingeri...
De vis, rai si paradis,
Tu traiesteti viata!
Nu sti cat ii ata!
Atingeri...
Mereu,
Simti in jurul tau,
Bune,poate rele,
Te inveti cu ele.

March 5, 2014 at 9:52pm

Mona

Tie, mama!

Tie, mama!

Te iubesc, măicuța mea,
Chiar dacă acum ești stea,
Stea ce-mi dăruiește viața,
Și-mi răsfață dimineața.

Maică sfântă, suflet blând,
M-ai crescut în râs și cânt.
M-ai crescut, m-ai făcut mare,
Tu ești raza mea de soare!

N-am să uit măicuță bună,
Cum mi-ai pus creionu-n mână,
Să fiu om, m-ai învățat,
Și cu drag m-ai educat.

Să fiu bună, să fiu blândă,
Să șterg lacrima curgândă,
Dintr-un suflet necăjit,
Și de viață obosit.

Mamă dragă, suflet bun,
Nu mai ieși astăzi in drum,
Să m-aștepți ca altă dată,
La căsuță lângă poartă.

Astăzi, doar sub clar de lună,
Mă învălui, maică bună,
Umpli golul ce-ai lăsat,
Când din lume ai plecat.

Îți promit, măicuța mea,
Steaua ta, e steau mea!
Atunci când mi-o fi mai greu,
La ea-am să mă rog mereu!

Să fie tot lângă mine,
Să ști că îmi este bine,
Că nepoatele-ți sunt mari,
Mândre-a neamului vlăstari.

Maică bună, înger blând,
Astăzi, eu adorm plângând,
Amintindu-mi cum erai,
Cum în brațe mă țineai.

Printre lacrimi și suspine,
Întind brațele spre tine,
Și te rog să-mi fi în gând,
În suflet și în cuvânt!

Să-ți simt sărutul pe față,
Mâna ta, cum mă răsfață,
Vocea ta, cum mă îndrumă,
Spre o viață cât mai bună.

Te iubesc maică, să ști,
Cât pe lume voi trăi,
Și-am să fiu om bun în viață,
Așa cum mi-ai dat povață.

Și mai vreau să ști ceva:
Înapoi dac-aș putea
Te-aș aduce maica mea!
Să mă ți iarăși de mână,
Să fi zâna mea cea bună,
Și-atunci când îmi va fi greu,
Fi te rog, îngerul meu!

March 7, 2014 at 10:19pm

Mona.