Desculță

 Desculță prin timpul ce trece etern,

Calc pe secunde infinite, sfărâmându-le

încercând zadarnic oprirea timpului.

Nimic. Nu merge. Timpul trece amețitor,

în defavoarea mea, o muritoare de rând.

Desculță prin anotimpuri ce se perindă pe rând,

Primăvară, vară, toamnă, iarnă,

Se-nvârt ca o roată mergând.

Le rog să se oprească, le rog în gând.

Nu vor. Continuă să vina unul după altul.

Merg mână în mână cu timpul,

Se învârt în sensul ciclic al vieții,

fără a avea de gând să se oprească.

Vârtejul tornadei lor mă ajunge din urmă,

mă prinde în rotația lor nebună,

înlănțuindu-mă cu ploia, cu vântul...

Eu, implor cuvântul,

să strige spre timp să ia o pauză.

El, își începe pledoaria, existând o cauză

întemeiată: îmi trece prea repede a mea soartă.

Rog cuvntul să pledeze nevinovată

de trecerea timpului inutilă.

Nu am nicio vina. Îl rog, să implore milă.

Și timpul să oprească.

Voi merge atunci desculță,

pe-a timpului Cale Lactee,

să nu mai sfărâm secundele prețioase.

Promit... Ce-am sfărâmat, le voi coase

într-o nouă broderie a vieții.

Voi prețui fiecare secundă a tinereții

așa cum va merita, fără a mai călca

desculță prin viața mea.

Mona,

27 Aprilie 2014