Cortina se ridică, actorii-şi fac
intrarea
Pe mica scenă...., sămânţa
încolţită
Apare liniştită.
Sub ropote de-aplauze şi de urale
Ea...răsare.
Şi creşte, creşte, creşte, prinde
viaţă !
Cu-a soarelui căldura se răsfaţa.
Un vânt ! El vine-ncet şi o
apleacă brusc,
Pân` la pământ.O-ndoaie. Se
ridică.
Ce dacă este mică!
O cotitură a vieţii, o primă
lovitură.
Din public, lumea-ncepe să
dispară,
Pe unii îi aşteaptă un tren
solitar,
Într-o micuţă gară.
Rămân actorii principali în jurul
ei
Şi-i dă putere ca să crească
Mândră, la umbra unui tei
Înmiresmata şi plină de candoare
Ea creşte mai puternică.
Sub razele de soare arata lumi vii
Că nu îi este frică de vitrege
stihii.
Dar nori întunecaţi se-aduna iar
în zare
Vântul prinde putere, loveşte în
rafale
Şi mătura cu răutate, tot ce îi
iese-n cale.
Furtuna ! Devine-acum stăpâna.
Apleacă tot.
Chiar şi tânăra floare, se
înconvoaie iar,
O doare...O nouă lovitură,
O altă cotitură în viaţa ei...Dar
trece.
În sală, publicu-i deja la jumătate
Căci fiecare-n viaţa, a luat-o-n
altă parte.
Actorii principali, şi ei au
obosit.
Unii ...fără a da de veste nimănui
Au tras cortina peste scena lor
În piesa asta, rolul lor deja a
luat sfârşit.
Într-un colţ de scenă....
Floarea se ridică, dar e inconvoiata
O nouă palma...Soarta a lovit-o
inc-odata
Dar prin mii de celule, din a le
ei petale
Îşi trage seva.
Ea rolul şi-l va spune-n
continuare.
Chiar de puţini mai sunt în sală,
sau în jur
Ea nu se va opri nicicând din el
sau drum.
Lumini se sting. Nori din ce în ce
mai groşi
Un uragan! Şi-anunta-acum sosirea
În sunete de tobe şi-alamuri care
sună.
Adultă floare priveşte temătoare
Ea caută în jur şi strigă pe
oricine
O poate ajuta.
Cu-n bat. Să se poată susţine
În fata vijeliei care vine.
Nu-i nimeni...Sala-i goală. Şi
scena e la fel.
Strigătul ei de jale, se pierde în
eter.
E aplecată, acuma, până la pământ
Sleită de puteri, e ca o frunză-n
vânt.
Soarele-a apus, luminile s-au
stins
S-a tras cortina....Piesa a luat
sfârşit.
Muzica tace. S-a oprit.
Liniştea pune stăpânire peste tot
şi toate.
În spatele cortinei, în tristul
decor
O rază apare....Un reflector!
Priveşte floarea ce acuma zace la
pământ.
O urmărise în ultimul timp, şi...
Prinse drag de ea.
Aşa că....El va încerca să
o-ncalzeasca,
Cu lumina să.
Floare îl simte, petalele-şi
ridică.
Îi simte mângâierea blândă
Ce vrea să-nchidă rana sângerândă.
Îl priveşte. Îi zâmbeşte trist.
El, reflectorul, o rază îi
întinde.
Şi sprijin îi oferă să poată să
ridice.
O altă piesă. Un alt act se scrie.
Între o floare şi un reflector
Într-un nou decor.
O piesă plină de iubire şi de dor.
