Sufletul

Sufletul...

Nu se-odihnește niciodată,

Își caută mereu o soartă,

Vântul,

Ce azi străbate lung pământul,

Îl poartă.

Unde? Nici el nu știe,

Aleargă-n tăcere

Și cere.

Ce anume?

Un nume.

Cere iubire și dăruire.

Aleara-n neștire,

Și fără oprire.

De găsește, el se oprește.

De nu, iar rătăcește.

Pe stradă, orbește.

Pe-o stradă pustie,

Nimeni n-o știe.

Pașii îl poartă

Din poartă-n poartă.

Și-ntreaba:

Știți voi oare,

Unde-i iubirea mare?

De știți, de-o aflați

Să mă căutați.

Până atunci, voi lua un loc.

Pe banca tăcerii,

Din parcul durerii.

Cu o placă în mână,

Pe care scrie

Suflet pierdut....fără urmă.....

16 Martie 2014

 Mona.